Ovidiu Ioanițoaia împlinește azi 80 de ani. O viață de om ați spune, în cazul său e o viață de ziarist. Cătălin Tolontan, „copilul” lui, a scris de ieri despre el, cumva firesc. Se cunosc de 35 de ani. Dar, ziua sa e azi, 26 februarie, de fapt.
E acum directorul Gazetei Sporturilor, dar a fost și directorul ProSport. Și chiar trebuie ca în fața sa să te înclini…cu bune și cu rele, că doar în zeci de ani de carieră nu o fi fost neprihănit.
L-am cunoscut, vorba vine, de fapt l-am observat într-un dialog cu „greii” redacției. În cariera mea infimă, la un moment dat, mă aflam într-o redacție situată în zona Dimitrov. Era în pantaloni de trening și adidași, dar emana mai multă putere decât un om de stat.
„Nea Ovidiu” se auzea de la parter, că era redacția la etajul unu…Noi, cei de la „ligile inferioare” – departament condus de Cristi Crețu, un tip care știa să interacționeze cu oamenii săi la fel de mult cum e interesată o persoană aflată în București că ninge în America – amuțeam.
Noi voiam să-l auzim pe „Nea Ovidiu”.
„Nea Ovidiu” (îmi cer scuze că folosesc un termen personal) era tare de tot. Ascultau toți ce are de zis, le explica ce și cum și își vedea de treabă. Cert: a doua zi ce ieșea la „tipar” era „devorat” de pe tarabe. Așa era atunci. Nu era „net”.
Era foșnetul paginilor de ziar…cei de peste 40 de ani, ca mine, știu ce spun.
Noi ne uitam la el, ascultam și învățam ce spune /sfatuiește….Nu toți, asta e altă poveste…
Cei care vor citi aceste rânduri ar trebui să rețină, printre altele, că Ovidiu Ioanițoaia – născut la 26 februarie și declarat la 1 martie – este și va fi omul care a dus presa sportivă sus, sus de tot…Dacă nu știți sau nu ați văzut vreodată Procesul Etapei nici nu știți ce ați pierdut.
Ce înseamnă Ovidiu Ioanițoaia pentru presa sportivă știți toți sau ar trebui. Dacă nu, îi găsiți numele în top pe Google…deși acum „Ovidiu” pe motorul de căutare e depășit de fel de fel de „corifei”.
Într-un dialog cu jurnalul.ro, Ovidiu Ioanițoaia spunea ce reprezintă pentru el o aniversare. Redăm din acel pasaj:
„Sunt declarat pe 1 martie, dar sunt născut pe 26 februarie. Am aflat că bunica-miu a fost așa de fericit că primul lui nepot era băiat, încât s-a îmbătat trei zile și nu mai m-a declarat. Timpul trece repede indiferent ce vârstă ai, numai că, atunci când ești tânăr, nu realizezi asta. Nu am făcut însă niciodată un reper din ziua mea de naștere. Senzația e că drumul e lung și anii au trecut foarte repede. Probabil că unul dintre marile defecte ale vieții este că se duce foarte repede.
Eu, în general, sunt un om organizat și gândesc în perspectivă, dar sigur că întâmplarea și până la urmă șansa sau neșansa joacă un rol important în viață. N-am folosit niciodata ziua de naștere ca să-mi fac planuri speciale. Sunt un om care trăiesc cu picioarele pe pământ și care îmi dau seama că fiecare vârstă are și luminile și umbrele ei. Nu îmi imaginez nimic. Sunt un om care preferă să trăiască și după aceea să explice. Cred că viața trebuie întâi traită și după aceea explicată”.